La coadă la mântuire

Îi vezi așteptând la coadă la mântuire,
Într-un lanț uman ce freamătă strâns.
Nevrotici unii, își duc poverile grăbiți,
Pentru ca, asemenea unei benzi rulante,
Să le lase în urmă și să ia altceva,
Ceva pentru care are sens întreaga așteptare.
Și nici măcar frigul care-i desfigurează
Nu pare decât să le mărească povara
Și să-i facă și mai neclintiți.
Așa e și pentru noi ceilalți,
Drumul spre mântuire nu e niciodată ușor.

Dă versurile mai departe!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi sus